FILOSOFIA

Grupele: TMAC1609;TPL1609.;EI1609;SACGV19.09.1;SACGV19092;CED19.09

Disciplina: Filosofia
Profesoare :Răileanu Alina;Chicu Maria;Silii Ana
Tema lecției: Antropoaxiologie

         Motto: ” Valoarea acordată de noi fiecărui lucru atîrnă de concepția

noastră genelală despre lume și viață”( V. Pîrvan )

                                                     Tema:  AXIOLOGIA.

1. Obiectul de studiu al axiologiei. Valoarea.
2. Fericirea ca valoare supremă.
3. Dreptatea.

                           CONCEPTE FILOZOFICE: valoarea, fericirea, dreptatea.

1. Obiectul de studiu al axiologiei.

Axiologia -  teoria valorilor; mai exact, o morală care stabilește o ierarhie între valori, așezînd, de exemplu, pe primul loc respectul a ceea ce este bun, apoi respectul a ceea ce este nobil, apoi a ceea ce este frumos.

 Obiectul axiologiei: „studiul valorii generice şi al legăturilor generale ale sistemului de valori. Ce este valoarea?

Valoarea - tot cea ce este dezirabil ( ceea ce trebuie să fie), și nu numai ceea ce este ”dorit”.

De exemplu: valoarea morală este virtutea; valoarea biologică este sănătatea;

                      Valoarea estetică este frumosul; valoarea religioasă este sacrul.

Există trei grupuri de valori: * adevăratul;  * binele;  *  frumosul.

    Valentin Mureşan  distinge următoarele valori:

1) Valoarea:  menţinerea existenţei omului şi a omenirii;

2) garantarea siguranţei persoanei, ca nevoie de „susţinere a organismului";

3) valorile ecologice „menţinerea siguranţei mediului";

4) dragostea;  5) afecţiunea;  6)  prietenia;  7) amabilitatea;

8) responsabilitatea, ce se încadrează, de regulă, în clasa tradiţională a „valorilor morale";

      9) valorile politice – democrația; 10) va­lorile juridice - dreptatea.

  Nevoilor legate de stimă şi respect îi corespunde: 11) valoarea respectării persoanei, ce presupune respect de sine şi respect de alţii, nevoia de reputaţie etc.

  Nevoilor cognitive le-ar corespunde valorile; 12) asigurarea posibilităţii de a fi informat corect, rapid; 13) asigurarea posibili­tăţii de a învăţa, a te instrui; 14) valorile estetice.

    2. Fericirea ca valoare supremă.

    „Toţi oamenii caută fericirea”, s-a afirmat constant de la Aristotel pînă în zilele noastre.

    Fericirea este o problemă centrală a vieţii omeneşti, deoarece, din totdeauna problema succesului, a realizării umane, a realizării unor scopuri şi idealuri, este sinonimă cu căutarea, atingerea a ceea ce se numeşte fericire.

    Sub aspect psihologic şi ontologic, fericirea este o stare de spirit, o stare de mulţumire, bucurie, satisfacţie, încredere în realizarea unui scop sau ideal important. Opusă fericirii ar fi nefericirea, starea de suferinţă, de durere, de nenorocire.

   Căutarea fericirii este cel mai firesc lucru pentru om. Ea izvorăşte din fiinţa conştientă a omului, care percepe, simte, judecă, a cărei activitate se desfăşoară în conformitate cu un anumit scop, aspiraţie sau dorinţă. Oamenii doresc să fie fericiţi, dar există diferite moduri de a o înţelege. Fericirea este idealul cel mai general al omului. În acest sens se conturează următoarele probleme filozofice:   Poate oare omul să atingă acest ideal?

                                     Ce trebuie de făcut pentru a fi fericit?

   Filozofii greci spuneau că „edaimonia” sau fericirea nu este altceva decît „binele suprem”. Deoarece fericirea este un scop, omul depune toate eforturile pentru a o atinge, dar ce este fericirea?

  Concepţiile despre fericire:

 a) concepţiile hedoniste: sunt cele care susțin că la baza fericirii este plăcerea(hedone - plăcere).

Platon consideră că fericirea este rezultatul armonios al celor trei părţi al sufletului uman:

   -  partea apetentă – satisfacerea surselor nevoilor trupului;

   -  partea raţională – controlată de raţiune ( luciditatea, înţelepciunea);

   -  partea pasională – sunt sentimentele de bucurie, dragoste, amiciție.

    Cea mai superioară este plăcerea raţiunii, iar celelalte două sunt inferioare, aici fericirea

se defineşte, se identifică cu înţelepciunea, trăirea pasiunilor, satisfacţiile voinţei.

Aristotel „fericirea este binele trăit raţional (prin practicarea virtuţii în activitate), binele suveran” sau „fericirea este activitatea conformă cu virtutea”.

3. Dreptatea. Simbolul dreptăţii la greci era Dike, legată la ochi, cu sabia justiţiei într-o mînă, pentru a separa răul de bine, şi cu balanţa dreptăţii în cealaltă, pentru a dovedi imparţialitatea în faţa legii.

    Dreptate - a regla şi a corecta relaţiile dintre oameni;

                     - atitudine dreaptă faţă de cineva.      

    Definind dreptatea apelăm la mai multe accepţiuni:

a) Dreptatea este respectarea legilor în stat sau legitimitatea;

b) Dreptatea are și un sens moral: este respectarea normelor morale;

c) Dreptatea nu întotdeauna este respectul legilor, dacă legea naşte nedreptate atunci

                                           omul poate să nu le respecte;

d) Dreptatea poate fi şi meritul persoanei, fiecare primeşte conform meritului sau virtuţii;

e) Dreptatea loială, atunci când favoriţilor li se iartă nedreptatea.

    Dar ce stă la baza dreptăţii raţiunea sau simţul?

    De ce oamenii aleg un comportament bun, iar alţii unul rău?

 Cunoaştem două păreri:

    Rousseaux consideră că dreptatea este înnăscută, ea se armonizează cu sufletul omului. Deoarece este înnăscută, ea nu poate să intre în contradicţie cu sine.

    Kant – consideră că simţul nu poate fi sursa dreptăţii, pentru că simţul nu poate crea armonia în sufletul omului. Doar raţiunea poate crea o armonie dintre om şi dreptate.

       Tipuri de dreptate. Cunoaştem două tipuri de dreptate:

   a) dreptate – legitimitate – respectarea legilor într-un stat. Această respectare este criteriul dreptăţii –legitimităţii. Noi respectăm legile politice, sociale, juridice, economice. Legile sunt universale, toţi sunt egali în faţa legii. Dacă aceste norme sunt încălcate atunci omul trebuie să răspundă. O respectare corectă a legilor este dreptatea – legitimitatea. Orice s-ar întâmpla legea trebuie să fie respectată.

   b) dreptate socială – uneori legile nu administrează corect bunurile materiale, de aceea bunurile se împart conform meritelor sau necesităţilor. Necesitatea şi meritul sunt conceptele cheie în acest sens.

Tema de acasă:

I. Stabiliți o ierarhie a valorilor personale.

II. Citiți  textul ” Mitul lui Sisif” de Albert Camus și determinați semnificația lui filozofică:

” Zeii îl  osîndiră pe Sisif să rostogolească întruna o stîncă pînă în vîrful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu există pedeapsă mai crîncenă decît munca zadarnică şi fără speranţă.

 Homer ne povesteşte că Sisif pusese moartea în lanţuri. Pluton n-a putut suporta să-şi vadă împărăţia pustie şi tăcută. L-a trimis pe zeul războiului, care a scos Moartea din mîinile învingă­torului său...

Se înţelege fără îndoială că Sisif este eroul absurd, atît prin pasiuni­le, cît şi prin chinul său. Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi dra­gostea lui pentru viaţă i-au adus acel supliciu teribil al fiinţei care se chinuie perpetuu pentru ceva care nu va fi niciodată terminat. E pre­ţul care trebuie plătit pentru pasiunile de pe acest pămînt...”

III. Comentați concepția despre fericire a lui A. Camus în textul ”Caiete”:

 ” A fi fericit cere timp. Fericirea este și ea ca o îndelungată răbdare... a fi fericit înseamnă a avea timp pentru fericire atunci cînd ești vrednic de ea.”

   Comentați concepția despre fericire a lui A. Dumas  în lucrarea ”Contele Monte-Cristo”:

   ” Nu există nici fericire, nici nenorocire în lume, există doar compararea unei stări cu cealaltă.

Doar cel ce a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca

 să-ți dai seama cît de bine e să trăiești, trebuie să fi dorit să mori.”

 IV. Comentați aforismele:

        a) ” Cea ce are valoare reală pe lume nu este luată în seamă;

                                              și ceea ce-i luat în seamă nu are valoare” ( A. Schopenhauer);

       b)   ” Între aur și paie, măgarii preferă paiele”( Heraclit);

       c)  ”Averea este darul trecător al împrejurărilor, iar fericirea este darul voinței tale”(Epictet).

      

V. Citiți  textul ” Mitul lui Gyges” de Platon și determinați semnificația lui filozofică:

”Cei ce practică dreptatea, o fac fără voie, din pricina neputinţei de a face nedreptăţi. Dacă dăm  dreptului unui om drept și unui nedrept să facă ce vrea şi apoi să-l urmărim, atunci îl vom prinde pe omul cel drept în flagrant delict, îndreptîndu-se spre aceeaşi ţintă , ca omul nedrept datorită poftei de a avea mai mult, pe care orice fire o urmăreşte ca pe un bine — doar legea şi forţa o conduc spre preţuirea egalităţii.

   Un exemplu este povestea lui Giges. Se povestea că el era păstor în slujba regelui de atunci al Lydiei. Întîmplîndu-se să vină o ploaie mare şi un cutremur, pămîntul a crăpat şi s-a căscat o prăpastie sub locul unde el se afla. Văzînd aceasta şi mirîndu-se, păstorul a coborît şi a văzut multe lucruri de basm, printre care şi un cal de aramă, gol pe dinăuntru. Vîrîndu-şi capul pe acolo a văzut înăuntru un mort, de statură mai mare decît părea firesc pentru un om. Păstorul nu luă nimic altceva decît un inel de aur pe care mortul, îl avea la mînă şi ieşi. La adunarea obişnuită a păstorilor, cînd i se trimiteau lunar regelui produsele păstoritului, veni şi păstorul avînd inelul. Aşezîndu-se laolaltă cu ceilalţi, i s-a întîmplat să răsucească piatra inelului către sine, spre interiorul mîinii şi, făcînd aceasta deveni nevăzut pentru cei de faţă, care vorbeau despre el ca despre unul plecat. El se miră şi, atingînd uşor inelul, ră­suci piatra în afară, redevenind vizibil. Gîndindu-se să probeze dacă inelul avea într-adevăr această putere, i se întîmpla astfel: cînd întorcea piatra înăuntru devenea nevăzut, cînd o întorcea în afară — vizibil. Băgînd de seamă aceasta, orîndui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungînd acolo, îl înşelă cu regina.  Apoi, împreună cu ea, îi pregăti re­gelui uciderea şi îi luă astfel domnia.

Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul i-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră.”

Acum, întrebare, întrebătoare: voi, dacă aţi avea un inel care sa vă facă invizibili, ce aţi face?

VI. Realizaţi un eseu filozofic încadrat într-o pagină pe  tema:

        * ” Fericirea ca destin construit prin activitate”.