FILOSOFIA

Grupele: TMAC1609;TPL1609.;EI1609;SACGV19.09.1;SACGV19092;CED19.09

Disciplina: Filosofia
Profesoare :Răileanu Alina;Chicu Maria;Silii Ana
Tema lecției: Antropoaxiologie

         Motto: ” Valoarea acordată de noi fiecărui lucru atîrnă de concepția

noastră genelală despre lume și viață”( V. Pîrvan )

                                                     Tema:  AXIOLOGIA.

1. Obiectul de studiu al axiologiei. Valoarea.
2. Fericirea ca valoare supremă.
3. Dreptatea.

                           CONCEPTE FILOZOFICE: valoarea, fericirea, dreptatea.

1. Obiectul de studiu al axiologiei.

Axiologia -  teoria valorilor; mai exact, o morală care stabilește o ierarhie între valori, așezînd, de exemplu, pe primul loc respectul a ceea ce este bun, apoi respectul a ceea ce este nobil, apoi a ceea ce este frumos.

 Obiectul axiologiei: „studiul valorii generice şi al legăturilor generale ale sistemului de valori. Ce este valoarea?

Valoarea - tot cea ce este dezirabil ( ceea ce trebuie să fie), și nu numai ceea ce este ”dorit”.

De exemplu: valoarea morală este virtutea; valoarea biologică este sănătatea;

                      Valoarea estetică este frumosul; valoarea religioasă este sacrul.

Există trei grupuri de valori: * adevăratul;  * binele;  *  frumosul.

    Valentin Mureşan  distinge următoarele valori:

1) Valoarea:  menţinerea existenţei omului şi a omenirii;

2) garantarea siguranţei persoanei, ca nevoie de „susţinere a organismului";

3) valorile ecologice „menţinerea siguranţei mediului";

4) dragostea;  5) afecţiunea;  6)  prietenia;  7) amabilitatea;

8) responsabilitatea, ce se încadrează, de regulă, în clasa tradiţională a „valorilor morale";

      9) valorile politice – democrația; 10) va­lorile juridice - dreptatea.

  Nevoilor legate de stimă şi respect îi corespunde: 11) valoarea respectării persoanei, ce presupune respect de sine şi respect de alţii, nevoia de reputaţie etc.

  Nevoilor cognitive le-ar corespunde valorile; 12) asigurarea posibilităţii de a fi informat corect, rapid; 13) asigurarea posibili­tăţii de a învăţa, a te instrui; 14) valorile estetice.

    2. Fericirea ca valoare supremă.

    „Toţi oamenii caută fericirea”, s-a afirmat constant de la Aristotel pînă în zilele noastre.

    Fericirea este o problemă centrală a vieţii omeneşti, deoarece, din totdeauna problema succesului, a realizării umane, a realizării unor scopuri şi idealuri, este sinonimă cu căutarea, atingerea a ceea ce se numeşte fericire.

    Sub aspect psihologic şi ontologic, fericirea este o stare de spirit, o stare de mulţumire, bucurie, satisfacţie, încredere în realizarea unui scop sau ideal important. Opusă fericirii ar fi nefericirea, starea de suferinţă, de durere, de nenorocire.

   Căutarea fericirii este cel mai firesc lucru pentru om. Ea izvorăşte din fiinţa conştientă a omului, care percepe, simte, judecă, a cărei activitate se desfăşoară în conformitate cu un anumit scop, aspiraţie sau dorinţă. Oamenii doresc să fie fericiţi, dar există diferite moduri de a o înţelege. Fericirea este idealul cel mai general al omului. În acest sens se conturează următoarele probleme filozofice:   Poate oare omul să atingă acest ideal?

                                     Ce trebuie de făcut pentru a fi fericit?

   Filozofii greci spuneau că „edaimonia” sau fericirea nu este altceva decît „binele suprem”. Deoarece fericirea este un scop, omul depune toate eforturile pentru a o atinge, dar ce este fericirea?

  Concepţiile despre fericire:

 a) concepţiile hedoniste: sunt cele care susțin că la baza fericirii este plăcerea(hedone - plăcere).

Platon consideră că fericirea este rezultatul armonios al celor trei părţi al sufletului uman:

   -  partea apetentă – satisfacerea surselor nevoilor trupului;

   -  partea raţională – controlată de raţiune ( luciditatea, înţelepciunea);

   -  partea pasională – sunt sentimentele de bucurie, dragoste, amiciție.

    Cea mai superioară este plăcerea raţiunii, iar celelalte două sunt inferioare, aici fericirea

se defineşte, se identifică cu înţelepciunea, trăirea pasiunilor, satisfacţiile voinţei.

Aristotel „fericirea este binele trăit raţional (prin practicarea virtuţii în activitate), binele suveran” sau „fericirea este activitatea conformă cu virtutea”.

3. Dreptatea. Simbolul dreptăţii la greci era Dike, legată la ochi, cu sabia justiţiei într-o mînă, pentru a separa răul de bine, şi cu balanţa dreptăţii în cealaltă, pentru a dovedi imparţialitatea în faţa legii.

    Dreptate - a regla şi a corecta relaţiile dintre oameni;

                     - atitudine dreaptă faţă de cineva.      

    Definind dreptatea apelăm la mai multe accepţiuni:

a) Dreptatea este respectarea legilor în stat sau legitimitatea;

b) Dreptatea are și un sens moral: este respectarea normelor morale;

c) Dreptatea nu întotdeauna este respectul legilor, dacă legea naşte nedreptate atunci

                                           omul poate să nu le respecte;

d) Dreptatea poate fi şi meritul persoanei, fiecare primeşte conform meritului sau virtuţii;

e) Dreptatea loială, atunci când favoriţilor li se iartă nedreptatea.

    Dar ce stă la baza dreptăţii raţiunea sau simţul?

    De ce oamenii aleg un comportament bun, iar alţii unul rău?

 Cunoaştem două păreri:

    Rousseaux consideră că dreptatea este înnăscută, ea se armonizează cu sufletul omului. Deoarece este înnăscută, ea nu poate să intre în contradicţie cu sine.

    Kant – consideră că simţul nu poate fi sursa dreptăţii, pentru că simţul nu poate crea armonia în sufletul omului. Doar raţiunea poate crea o armonie dintre om şi dreptate.

       Tipuri de dreptate. Cunoaştem două tipuri de dreptate:

   a) dreptate – legitimitate – respectarea legilor într-un stat. Această respectare este criteriul dreptăţii –legitimităţii. Noi respectăm legile politice, sociale, juridice, economice. Legile sunt universale, toţi sunt egali în faţa legii. Dacă aceste norme sunt încălcate atunci omul trebuie să răspundă. O respectare corectă a legilor este dreptatea – legitimitatea. Orice s-ar întâmpla legea trebuie să fie respectată.

   b) dreptate socială – uneori legile nu administrează corect bunurile materiale, de aceea bunurile se împart conform meritelor sau necesităţilor. Necesitatea şi meritul sunt conceptele cheie în acest sens.

Tema de acasă:

I. Stabiliți o ierarhie a valorilor personale.

II. Citiți  textul ” Mitul lui Sisif” de Albert Camus și determinați semnificația lui filozofică:

” Zeii îl  osîndiră pe Sisif să rostogolească întruna o stîncă pînă în vîrful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu există pedeapsă mai crîncenă decît munca zadarnică şi fără speranţă.

 Homer ne povesteşte că Sisif pusese moartea în lanţuri. Pluton n-a putut suporta să-şi vadă împărăţia pustie şi tăcută. L-a trimis pe zeul războiului, care a scos Moartea din mîinile învingă­torului său...

Se înţelege fără îndoială că Sisif este eroul absurd, atît prin pasiuni­le, cît şi prin chinul său. Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi dra­gostea lui pentru viaţă i-au adus acel supliciu teribil al fiinţei care se chinuie perpetuu pentru ceva care nu va fi niciodată terminat. E pre­ţul care trebuie plătit pentru pasiunile de pe acest pămînt...”

III. Comentați concepția despre fericire a lui A. Camus în textul ”Caiete”:

 ” A fi fericit cere timp. Fericirea este și ea ca o îndelungată răbdare... a fi fericit înseamnă a avea timp pentru fericire atunci cînd ești vrednic de ea.”

   Comentați concepția despre fericire a lui A. Dumas  în lucrarea ”Contele Monte-Cristo”:

   ” Nu există nici fericire, nici nenorocire în lume, există doar compararea unei stări cu cealaltă.

Doar cel ce a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca

 să-ți dai seama cît de bine e să trăiești, trebuie să fi dorit să mori.”

 IV. Comentați aforismele:

        a) ” Cea ce are valoare reală pe lume nu este luată în seamă;

                                              și ceea ce-i luat în seamă nu are valoare” ( A. Schopenhauer);

       b)   ” Între aur și paie, măgarii preferă paiele”( Heraclit);

       c)  ”Averea este darul trecător al împrejurărilor, iar fericirea este darul voinței tale”(Epictet).

      

V. Citiți  textul ” Mitul lui Gyges” de Platon și determinați semnificația lui filozofică:

”Cei ce practică dreptatea, o fac fără voie, din pricina neputinţei de a face nedreptăţi. Dacă dăm  dreptului unui om drept și unui nedrept să facă ce vrea şi apoi să-l urmărim, atunci îl vom prinde pe omul cel drept în flagrant delict, îndreptîndu-se spre aceeaşi ţintă , ca omul nedrept datorită poftei de a avea mai mult, pe care orice fire o urmăreşte ca pe un bine — doar legea şi forţa o conduc spre preţuirea egalităţii.

   Un exemplu este povestea lui Giges. Se povestea că el era păstor în slujba regelui de atunci al Lydiei. Întîmplîndu-se să vină o ploaie mare şi un cutremur, pămîntul a crăpat şi s-a căscat o prăpastie sub locul unde el se afla. Văzînd aceasta şi mirîndu-se, păstorul a coborît şi a văzut multe lucruri de basm, printre care şi un cal de aramă, gol pe dinăuntru. Vîrîndu-şi capul pe acolo a văzut înăuntru un mort, de statură mai mare decît părea firesc pentru un om. Păstorul nu luă nimic altceva decît un inel de aur pe care mortul, îl avea la mînă şi ieşi. La adunarea obişnuită a păstorilor, cînd i se trimiteau lunar regelui produsele păstoritului, veni şi păstorul avînd inelul. Aşezîndu-se laolaltă cu ceilalţi, i s-a întîmplat să răsucească piatra inelului către sine, spre interiorul mîinii şi, făcînd aceasta deveni nevăzut pentru cei de faţă, care vorbeau despre el ca despre unul plecat. El se miră şi, atingînd uşor inelul, ră­suci piatra în afară, redevenind vizibil. Gîndindu-se să probeze dacă inelul avea într-adevăr această putere, i se întîmpla astfel: cînd întorcea piatra înăuntru devenea nevăzut, cînd o întorcea în afară — vizibil. Băgînd de seamă aceasta, orîndui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungînd acolo, îl înşelă cu regina.  Apoi, împreună cu ea, îi pregăti re­gelui uciderea şi îi luă astfel domnia.

Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul i-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră.”

Acum, întrebare, întrebătoare: voi, dacă aţi avea un inel care sa vă facă invizibili, ce aţi face?

VI. Realizaţi un eseu filozofic încadrat într-o pagină pe  tema:

        * ” Fericirea ca destin construit prin activitate”.

FILOSOFIA

FILOSOFIA

Grupele:TMAC1609;TPL1609.;EI1609;SACGV19.09.1;SACGV19092;CED19.09

Disciplina: Filosofia
Profesoare:Răileanu Alina;Chicu Maria;Silii Ana
Tema lecției: Antropoaxiologie

         Motto: ” Este o datorie pentru om: să se înalțe tot mai mult deasupra

                                                     naturii sale gregare, tot mai aproape de umanitate”( Imm. Kant )

                                                     Tema:  ANTROPOLOGIA.

       1. Omul și condiția umană.                                    3. Libertatea. Liber arbitru.

   2. Problemele antropogenezei.

                           CONCEPTE FILOZOFICE: antropologie, Omul, ”trestie cugetătoare”,

                    condiție  umană, antropogeneză, libertatea, fatalismul, liber arbitru.

1. Omul şi condiţia umană. Fără îndoială, problema fundamentală a filozofiei o reprezintă omul. Natura și locul său în Univers, acțiunile sale, ființa și cunoașterea, justiția, libertatea, adevărul, frumosul etc. Sunt teme care nu pot fi tratate decît în orizontul problematizărilor despre om. Imm. Kant a identificat trei mari direcții în acest sens: cunoaștere ( Ce pot să știu?), morala ( Ce trebuie să fac?) și relația cu Divinitatea ( Ce pot să sper?), pentru a contura, implicit sau explicit, răspunsul la întrebarea fundamentală: Ce este omul?

      Antropologia filozofică este studiul filozofic al omului.

 În toate epocile istorice filozofii au fost preocupați de problema naturii umane.

     Umanismul antic s-a opus mitului genezei divine a omului, a surprins capacitatea lui de a fi  „măsura tuturor lucrurilor” ( Protagoras), de a cunoaște și ”a se cunoaște pe sine”( Socrate),  

  venerînd măreția omului, așa cum apare ea în cuvintele lui  Sofocle: „în lume-s multe mari minuni; minuni mai mari ca omul nu-s”.

   Platon susținea că omul este o ”fiinţă cu două picioare”, iar Aristotel – omul este ”o fiinţă socială” graţie faptului că există în societate, fiind dotat cu grai articulat și stări morale.

    Solomon  celebru rege al Israelului (971-931 î.Hr.), înțelepciunea căruia  a rămas proverbială spunea „omul este ceea ce gândeşte”.

 Epoca Renașterii aduce o reacție antropocentrică la teocentrismul specific scolasticii medievale, ca o expresie a aspirației spre emanciparea facultăților creatoare ale omului de sub tutela religiei. Umaniștii revendică dezvoltarea nestingherită a aptitudinilor și posibilităților de creație a omului, manifestă încredere în rațiunea umană, în capacitatea omului de a-și făuri propriul destin.  În acest sens Pico della Mirandola  susținea că ”omul este o fiinţă nedesăvârşită de Dumnezeu, care poate să-şi alegă esenţa sa graţie inteligenţei şi voinţei”.

    Raționalismul este reprezentat de  Rene Descartes care susține că omul este ” lucrul care gîndește”, deci este o ființă rațională, reprezentant al speciei „Homo  Sapiens”, iar raţiunea este un atribut specific uman.

    A. Bergson – omul este ”o fiinţă abilă” sau  „Homo Faber” ( meșteșugarul sau inventatorul), este fiinţa care inventeză şi meştereşte singur instrumentele de muncă.

   B. Pascal  susține că omul este cea mai fragilă ființă din cosmos, ” o trestie cugetătoare”este și cea mai nobilă, deoarece este una înzestrată cu puterea de a sti, fiind, mai ales, conștient de condiția sa în univers.      

  Empiristul J. Locke susține că omul este ”o fiinţă egoistă” mânată de interese personale, aceste interese îi arată cum să trăiască. „Un om devine lup pentru alt om, iar societatea este un război”.

  Immanuil Kant definește omul ca ” ființă morală” . Morala îl innobilează pe om prin rațiune.

Prin respectul pentru orice persoană, omul respectă legea morală, care este ”sfîntă și inviolabilă.”

În consecință, imperativul categoric kantian(”regula”) enunță că: ”omul este totdeauna și în același timp scop, niciodată numai mijloc”.

    În filozofia contemporană se impune ideia existențialistă a lui J.-P. Sartre: „Omul nu este ,

el se face.” Conștiința și libertatea sunt atribute ale oricărei ființe umane. Omul poate acționa asupra mediului, poate răspunde provocărilor acestuia, alegînd varianta acțiunii posibile, anticipînd în diferite grade rezultatul.

    Fr. Nietzsche  susținea că „Omul încă nu a depăşit posibilităţile sale”, omul este în stare de mai mari realizări. Fiind înzestrat cu voință de fier, poate să se depășească pe sine.

 Marele filozof român, L. Blaga, titan al filozofiei universale, definește omul drept ”existența întru mister și pentru revelare( descoperire)”. Astfel, dincolo de natura sa fizică, omul este, sub raport metafizic, ” propria sa operă”. Filozoful român afirmă că unicul și cel mai relevant criteriu de definire îl constituie nu inteligența, ci faptul că omul este singura ființă creatoare.

  OMUL – condiţie umană, fiinţă socială, biologică, reprezentantul speciei „Homo Sapiens”,

care este superior altor vieţuitoare prin faptul că posedă raţiune, conştiinţă și creativitate

Tema de acasă:   I. Citiți cu atenție textele filozofice și răspundeti la întrebările propuse:

    a) Comentaţi sensul metaforei din textul Cugetări de  Pascal.

„ Cînd văd orbirea şi mizeria omului, cînd privesc întregul univers mut şi pe om fără lumină, lăsat în urma lui şi ca rătăcit în acest ungher al Universului, fără a şti cine 1-a aşezat şi ce a venit să facă acolo, ce va deveni la moartea sa, incapabil de orice cunoaştere, eu mă înspăimînt ca un om care ar fi fost adus adormit într-o insulă pustie şi groaznică şi care s-ar trezi fără putinţă de a ieşi din ea... Omul nu-i decît o trestie .., dar o trestie cugetătoare."

  b) Relevaţi ideile principale din textul lui Aristotel Politica., precum şi argumentele sale în sprijinul acestora:  „ Statul este o instituţie naturală, iar omul este prin natura sa o fiinţă socială...are simţirea binelui şi a răului, a dreptului şi nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale. Comunitatea unor fiinţe cu asemenea însuşiri crează familia şi statul...Dacă omul nu are trebunţa să se întovărăşească în societate, atunci nu este membru al statului, ci ori fiară, ori zeu."

c) Cu ce se deosebește Omul de Supraom în viziunea lui Fr. Nietzsche.

" Zarathustra vorbi către popor: - Eu vă propovăduesc supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Ce aţi făcut voi ca să-1 întreceţi? Toate fiinţele au creat pînă acum ceva deasupra lor şi voi vreţi să fiţi reflexul acestui mare flux şi să vă întoarce şi mai degrabă la animale decît să depăşiţi omul? Ce este maimuţa faţă de om? O batjocură şi o ruşine dureroasă. Tot aşa trebuie să fie omul pentru supraom: o batjocură şi o ruşine dureroasă."

II. Identificați sursa și forma libertății textul lui Epictet, Manualul?

” La toate greutățile vieții tale caută în tine puterea să le ții piept.

La ispita frumuseții tu ai înfrînarea, la greutatea muncii – curajul, în vorba rea răbdarea.

Și cînd ai ajuns la această deprindere, nimic nu mai poate rezista în fața ta.” 

III. Imaginați-vă că cineva dintr-o altă civilizație v-ar întreba cine este omul?

* Ce i-ați răspunde?  *Credeți că un contact cu astfel de ființe v-ar permite să înțelegeți mai bine ce este omul?  * Motivați-vă răspunsul.

IV. Arătați care este semnificația filozofică ale următoarelor afirmații ale lui Mihai Eminescu:

 a)  Fiecare om este o întrebare pusă din nou spiritului universal;

 b)  Am înțeles că un om poate avea totul, neavînd nimic, și nimic avînd totul;

 c)  Moralitatea e pentru suflet identică cu sănătatea pentru corp.

V.  Realizaţi un eseu filozofic încadrat într-o pagină pe una din temele:

                            *  “Condiţia umană şi liberul arbitru”;

                            *  “ Libertate şi responsabilitate”.                                                             

FILOSOFIA


Grupele: TMAC1609;TPL1609.;EI1609;SACGV19.09.1;SACGV19092;CED19.09
Disciplina: Filosofia
Profesoare :Răileanu Alina;Chicu Maria;Silii Ana

Tema lecției: GNOSEOLOGIE

                                                  Tema:  GNOSEOLOGIA.

1. Definirea gnoseologiei. Cunoașterea.
2. Conceptul de adevăr.                             

    CONCEPTE FILOZOFICE: cunoaștere, intuiție, idee, Adevăr absolut, Adevăr relativ.

1. Definirea gnoseologiei. Cunoașterea.

  Teoria cunoaşterii sau gnoseologia este ca o cunoaștere despre cunoaştere, deoarece în cîmpul întrebărilor şi răspunsurilor ei cunoaşterea se ia pe sine drept obiect. Toate marile epoci de cultură filozofică au avut ca obiect al meditaţiei şi reflecţiei problemele gnoseologice.

 Trecerea de la problemele despre ce şi cum este lumea (ontologice) la cele ce este şi cum se realizează cunoaşterea (gnoseologice) reprezintă o trecere relativă, deoarece unele din conceptele cu conţinut şi valoare preponderent ontologică (material, ideal, reflectare, necesitate, libertate etc.) vor interveni direct şi în analiza procesului cunoaşterii, naturii şi valorii produselor lui.

    Gnoseologia este acel domeniu al filozofiei care are ca obiect de studiu procesul cunoașterii.

Ea studiază structura procesului cognitiv, modurile de cunoaștere, limbajul, și veridicitatea cunoștințelor obținute.

 Cunoaşterea  este procesul prin care omul ca subiect cognitiv asimilează informaţional lumea ca obiect al cunoaşterii. Subiectul se informează asupra obiectelor, află „ce” şi din „ce cauză” sunt acestea, prin intermediul limbajului omul transpune și traduce  însuşirile lucrurilor, existente în planul lumii obiective,  în cunoştinţe existente în planul mental al lumii subiective.

    Structura cunoaşterii:

   * Obiectul sunt lucrurile, procesele şi fenomenele ce dorim să cunoaștem;

   * Subiectul  este omul înzestrat cu raţiune şi capacităţi de analiză, sinteză şi care transmite prin         

                                intermediul limbajului, însușirile lucrurilor, unul altuia.

      Cunoaşterea este de 2 feluri:

* senzorială este cunoaşterea ce se realizează  prin intermediul simţurilor, care se produce prin intuiţie.

     Intuiţie – formă de cunoaştere pe baza experienţei şi a cunoştinţelor achiziţionate  anterior realizată fără ajutorul raţiunii, (senzaţie, percepţie, reprezentare).

* raţională este cunoaşterea ce se realizează prin intermediul raţiunii sau este cunoaşterea teoretică, ce se produce prin idei.

  Ideie – cunoştinţe sub formă de noţiuni, concepţii, teorii, care se realizează  prin intelect.

2. Conceptul de adevăr.

 Teoria adevărului este una din cele mai fundamentale teme ale reflecției filozofice. Referitor la definirea lui sunt înaintate trei accepții:

       1. Teoria coerenţei – afirmă că o propoziţia este adevărată dacă este coerentă, adică dacă este în acord logic cu celelalte propoziţii considerate adevărate.

      Orientarea internalistă consideră că cunoştinţele noastre sunt adevărate dacă sunt coerente între ele totodată cu faptele. Această teorie este dezvoltată de Platon și Aristotel.

       2. Teoria pragmatistă  consideră că „o idee este adevărată dacă este utilă”, indiferent de faptul este sau nu o idee ştiinţifică sau neştiinţifică. ( W. James)

       3. Teoria corespondenţei – Alfred Tarski, defineşte adevărul, bazându-se pe Aristotel.

Adevărul înseamnă ” a spune că existentul există şi că inexistentul nu există”,  iar falsul, a spune că „existentul nu există, iar inexistentul există”.

   Adevărul – conformitatea a ceea ce se spune cu ceea ce este.

  O problemă foarte importantă a gnoseologiei este obiectivitatea adevărului.

Obiectivitatea adevărului este reproducerea adecvată a unui conținut real ce există independent de conștiința subiectului cunoscător.

   Din această cauză adevărul nu se obţine dintr-o dată, dar reprezintă un proces destul de complicat ce presupune existenţa atît a adevărului relativ, cît şi a celui absolut.

  Adevărul relativ -  reflectă just realitatea, dar nu complet, care se poate modifica odată cu dezvoltarea ulterioară a științei, deci este incomplet și schimbător;

  adevărul absolut  - adevăr obiectiv, deplin, desăvîrșit, care nu poate fi anulat de dezvoltarea ulterioară a științei, deci este complet și neschimbător.

- 31 -

    Prin adevărul absolut se înţelege adevărul obiectiv în forma sa deplină şi desăvîrşită, cunoaşterea ce nu poate fi anulată de dezvoltarea ulterioară a ştiinţei. Ca urmare, adevărul absolut nu poate fi dobîndit și obținut dintr-o dată, el se formează din adevăruri relative.

    Prin adevăr relativ înţelegem cunoştinţele care reflectă just realitatea, dar nu complet, ci cu anumite limite, în anumite condiţii şi sub anumite raporturi. Adevărurile ştiinţifice, în orice formă de prezentare, sunt întotdeauna marcate de relativitate.

_____________________________________________________________________________

Tema de acasă:    I. Observați atent desenul ” Alegoria peșterii” de Platon

  și determinați semnificația lui filozofică:

  Repere informaționale: ” Peștera”, alegorie prin care Platon (cartea a VII-a din Republica) compară cunoaş­terea noastră prin senzaţii cu aceea a unui prizonier care ar fi legat în lanţuri în fundul unei peşteri şi care nu ar vedea decât umbele obiectelor reale, proiectate pe pereţi de lumina soarelui. Pentru a se elibera, trebuie să rupă aceste lanțuri și să iasă, la lumina soarelui.

Firește, vor fi la început orbiți de lumină, dar, pe măsură ce ochii li se obișnuesc, vor înțelege destul de repede care este adevărata realitate și vor începe să îi înțeleagă esența.

                                                                                                                  simboluri:

                                                                                 peștera - lumea sensibilă (realitatea aparentă);

                                                                                 întunericul peșterii — ignoranța omului                  

                                                                                                                       incult, limitat;

                                                                                 lanțurile — prejudecățile, simțurile

                                                                                                                care ne limitează;

                                                                                 focul — lumina cunoașterii;

                                                                                  corpurile purtate prin fața focului —

                                                                                  aparențele adevărate, realitatea fizică,                            

                                                                                  generează opiniile adevărate („orthe doxa”),

                                                                                  umbrele de pe peretele peșterii — imaginile                             

                                                                                 corpurilor fizice, aparențe ce generează opinii                

                                                                                  întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al                       

                                                                                    imaginației);

                                                                                     suișul greu spre ieșirea din peșteră —

                                                                                  drumul inițiatic spre cunoașterea esențială,

                                                                                     cunoașterea prin intelectul analitic;

                                                                                  contemplarea lumii din afara peșterii —

                                                                                   cunoașterea metafizică, prin intelectul pur

                                                                                   (episteme, cunoașterea adevărată prin                                 

                                                                                            intelect și rațiune)

                                                                                    Soarele — Adevărul Absolut, Ideea Binelui      

                                                                                                   (Perfecțiunea).

II. Analizați pasajul și determinați cu cine autoidentifică adevărul Biblia:

  ”  Iisus i-a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine”

                                                                                       Evanghelia de la Ioan, 14,6.

III. Analizați aforismele de mai jos:

” Mi-e prieten Platon, dar adevărul mi-i mai scump” ( Aristotel);

” Cînd cauți adevărul, trebuie să te biziu pe cele ce rămîn pururea aceleași și nu suferă

                                                           nici o schimbare”( Aristotel);

„Adevăr, aur? — După aur aleargă toţi, de adevăr fug toţi" ( M. Eminescu);

” Știu că nu știu nimic, nici măcar asta nu știu” ( Socrate);

” Dacă am cunoaște tainele Universului, am cădea într-un plictis total”  (A. France);

” Adevărul așteaptă, numai minciuna e grăbită” ( Al. Vlăhuță)